Adica era, a fost, este...sau nu e? Sau va fi? Sau totul fost mereu in imaginatia mea? sau s-a transformat in timp in ceva mult prea atemporal? De la discursurile sincere, naive, asa cum nu cred sa le mai retraiesc vreodata, la trucurile poetice, boeme, romantice ,ocazional de-a dreptul telenovelistice si pana la replici concrete, directe, in principiu reale, obiective, rationale (care in fond nu mai au nimic de a face cu dragostea aia proverbiala...)?!
Doar TU: Ai fost tandru, si dulce si sincer si perfect...si te-am respins pentru o copilarie...Multi ani dupa,erai dur si sigur pe tine si infatuat dar nu mai putin TU, si culmea, prin ochii pe care ii credeam maturi,te-am admirat si am crezut ca ma re-indragostesc de tine...dar am sfarsit prin a te trata (nu stiu de ce, nici macar acum ???) la fel ca in adolescenta (probabil te-am vazut mereu si mereu la fel), ba mai mult, am ajuns atat de aroganta la un moment dat, incat mi-am permis sa te privesc cu indolenta, ca pe un copilandru care habar n-are pe ce lume traieste, ca si cum lumea mea, si doar a mea, era cea adevarata, si tu pluteai undeva deasupra, asa ca am facut acel gest idiot din nou: te-am respins cu incapatanare, doar ca sa ajung acum, cand totul e pierdut si tardiv, sa stiu ca probabil TU erai ACELA..(proverbialul " cel-destinat-care-m-ar-fi-iubit-si-respectat-pana-la-sfarsitul-vietii"-chiar daca nici acum nu sunt sigura de reciproca...) Acum ,oriunde te afli, probabil esti un tata si un sot fantastic, asa cum mi-am imaginat mereu ca ai fi...si ca esti extrem de fericit si implinit...Chiar daca nu o sa citesti niciodata ce am scris, ma simt mandra ca am avut curajul sa o spun in "vazul" intregii lumi, dar mai ales in fata mea. Am descoperit impreuna primii pasi timizi, primele senzatii noi, primii "fluturasi", primele.."jene sociale" (mai tii minte cand mi-ai adus flori- de 2 ori chiar- desi nu suportai ideea de a fi vazut cu flori in mana pe strada?)Indiferent cum va evolua viata mea de-acu inainte, sau ce ..orientare voialege,...:) o sa stiu intotdeauna cu exactitate cine a fost primul care m-a facut sa rosesc, sa ma simt frumoasa, desteapta, iubita, si dorita (chiar daca nu am stiut atunci sa apreciez asta...), la fel cum am sa stiu mereu ca am pierdut ceea ce nu am sa pot recupera vreodata.
Cu TINE Am invatat, am descoperit, m-am descoperit si pe mine intr-o oarecare masura..Cu tine am crescut si am incercat sa inteleg ce e iubirea asta de care vorbeau toti in filme si in carti... Chiar am crezut mult timp ca am inteles si ca mai intens de-atata nu se poate...Dar vezi tu, "dragostea" mea,traiam intr-o lume atat de mica, incat nu puteam sa vedem dincolo de marginile care o inconjurau... Si pana la urma, lasand la o parte tot dramatismul specific varstei,la urma urmei , chiar nu ne potriveam :) Sufletul tau pereche era la mii de km distanta:) Asa ca nu ma uri, pentru ca uite..tot raul spre (m)bine :)
Pentru tine, as fi mers atunci la capatul lumii.. credeam ca nu pot sa iubesc mai mult de-atat... Privind in urma si facand un scurt inventar, pot fara dubiu sa afirm ca pentru tine am sacrificat atunci- o prietenie- care de-abia dupa muuuulta vreme cred ca si-a revenit -, familia mea- pe care am trecut-o fara sa clipesc pe locul 2-, si in final pe mine insami si tot ce am reprezentat si care din pacate (sau din fericire?- inca nu m-am lamurit)s-a sondat cu cicatrici adanci de tot in personalitatea mea...Daca totusi te mai pastrez in minte, inseamna ca tot ce am simtit atunci cel putin, a fost pe bune si... cum nu sunt genul care ar regreta vreodata un pas facut, am sa consider mereu ca ai fost "Raul necesar" din viata mea, acel ceva fara de care poate acum eram o pitzipoanca smiorcaita si pisicoasa careia ii sufla toti in cur, doar-doar le-ar acorda un pic de atentie...Asa ca, pana la urma, oricum intri aici, printre cei care au fost,ar fi putut sa fie dar n-au fost si n-or sa fie vreodata...
Doar langa tine m-as fi putut imagina imbatranind imbatata de fericire, doar tu te-ai apropiat atat de mult si m-ai facut sa inteleg realmente conceptul ala absurd de romantic de "iubire", neconditionata,irationala si dureros de intensa.Mereu mi-ai dat ce mi-am dorit: pasiune coplesitoare, reactii ridicole, incontrolabile de orice natura- de la sex (ai trezit in mine lucruri care habar n-aveam ca se afla acolo) la judecata si ratiune (ai reusit sa ma faci sa imi pun intrebari pe care nu mi le-as fi pus niciodata)-si asta dupa cum bine stii, e fascinant pentru o femeie ca mine. Ma plicitsesc de regula usor, dar tu cumva ai reusit sa citesti mereu "printre randuri",sa anticipezi, sa inventezi, sa stimulezi fiecare graunte de entuziasm pe care l-ai intuit cumva, inexplicabil, din fiinta mea- de multe ori ma intrebam daca stii sa citesti gandurile...Ai fost si sprijinul absoult necesar, mi-ai dat ocazional si sutul ala de incurajare- chiar daca stiai ca nu am cum sa ies singura la suprafata-,ai crezut mereu in mine si in tot ce puteam fi si face daca ma adunam, orice s-a intamplat nu m-ai privat niciodata de sentimentul de siguranta su mai mult decat orice, probabil ca intr-un mare final apoteotic, ai reusit sa ma intelegi..cam 80%- ceea ce e muuuult mai mult decat a reusit vreunul din cei de mai sus, ori decat probabil va reusi alcineva vreodata. Ne-am zis de-atatea ori lucruri rautacioase,ne-am alergat ca soarecele si pisica...timp de secole...- din ceea ce imi pare -, ne-am scos ochii cu greselile si defectele pe care le aveam fiecare, eu te-am urat o zi, apoi ai facut-o tu 10, ti-am trantit usa in nas, doar ca sa ma trezesc plangand de durere, te-am iertat cand nici macar nu gresisesi- si culmea, m-ai lasat sa cred ca aveam dreptate-, m-ai facut sa ma urasc,si sa ma iert, m-ai ignorat fara drept de apel, ne-am iubit si ne-am detestat mereu cu aceeasi pasiune inexplicabila si mistuitoare. In lipsa ta, totul e fad si farapic de culoare.Cand te pierd, mereu si mereu,ca in cele mai negre cosmaruri, nimic nu mai pare sa aiba vreun fel de importanta, si momentele cand siguratatea e atat de apasatoare incat imi vine sa urlu, am impresia ca lumea explodeaza in jurul meu si ma sufoca rautatea si uratul si durerea si toate chestiile oribile care pot exista. Imi pierd sclipirea din ochi si orice speranta sau dorinta de mai bine. Fara TINE nu mai sunt EU
Epilog
Noi oamenii ii apreciem pe ceilalti pentru calitatile lor, insa defectele lor ne fac sa ii iubim. cu adevarat.
DECI? CARE E IUBIRE?...???
No comments:
Post a Comment